Home » Știință » Bărbații americani, mai bolnavi decât cei din alte țări cu venituri ridicate

Bărbații americani, mai bolnavi decât cei din alte țări cu venituri ridicate

Publicat: 19.07.2022

Bărbații din America sunt mult mai puțin sănătoși decât colegii lor din țările bogate comparabile, potrivit unui nou raport al Commonwealth Fund.

Raportul a analizat relația bărbaților cu sistemul de sănătate din 11 țări cu venituri mari: Australia, Canada, Franța, Germania, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Elveția, Suedia, Marea Britanie și SUA.

Când a fost vorba de cea mai mare rată a deceselor evitabile, rata afecțiunilor cronice și riscul de a avea hipertensiune arterială, bărbații din America au obținut cel mai mare scor.

Nevoile lor de sănătate mintală au fost, de asemenea, pe locul doi dintre țările studiate, americanii fiind depășiți doar de Australia. SUA a înregistrat cel mai mare procent de bărbați care au raportat că au cel puțin o problemă cu facturile medicale și probleme de acces legate de costuri.

Bărbații din America nu sunt sprijiniți suficient de sistemul național de sănătate

Nu toate veștile au fost rele pentru bărbații din SUA. Singurul domeniu în care bărbații americani își întrec colegii internaționali a fost cancerul de prostată, americanii având cea mai scăzută rată de decese legate de cancerul de prostată dintre cele 11 țări, scrie IFL Science.

În afară de asta, însă, lucrurile nu arată prea bine pentru americani și, ca întotdeauna, cei cu un venit mai mic sunt cei mai afectați.

„Deși se descurcă relativ bine cu îngrijirea și tratamentul cancerului de prostată, Statele Unite se compară slab cu majoritatea celorlalte națiuni cu venituri mari în ceea ce privește primirea de îngrijiri preventive și accesibilitatea îngrijirii”, conchide studiul.

„Și pentru aproape fiecare măsurătoare de îngrijire a sănătății pe care am studiat-o, bărbații din SUA cu venituri nesigure s-au descurcat cel mai rău. Drept urmare, bărbații americani, în special cei cu venituri mai mici și stres financiar, au cele mai slabe rezultate de sănătate”, au adăugat autorii.

Nici femeile nu se descurcă tocmai bine

Nu doar bărbații simt problemele sistemului de sănătate din SUA. Un alt raport al Commonwealth Fund, lansat în aprilie 2022, a constatat că femeile de vârstă reproductivă se descurcă, de asemenea, rău în SUA, comparativ cu alte 10 țări cu venituri mari.

Specialiștii au descoperit că ratele de deces din cauze evitabile, incluzând complicații legate de sarcină, au fost cele mai mari în SUA, iar rata femeilor cu afecțiuni cronice a fost, de asemenea, cea mai mare în SUA.

„Analiza noastră dramatizează eșecurile sistemului de sănătate din SUA în ceea ce-i privește pe bărbați și completează analiza noastră recentă a sănătății și îngrijirii sănătății pentru femeile de vârstă reproductivă”, concluzionează noul studiu.

Vă recomandăm să citiți și:

Inginerii au dezvoltat un model funcțional de inimă umană în miniatură

Două inimi de porc, transplantate cu succes la pacienți umani aflați în moarte cerebrală

Anxietatea se transmite de la mamă la fiică, arată un studiu

O afecțiune rară împiedică creierul să vizualizeze trecutul și viitorul

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Câte zile libere vom avea în anul 2025?
Câte zile libere vom avea în anul 2025?
Prima țară europeană în care dispozitivele de vapat de unică folosință au devenit interzise
Prima țară europeană în care dispozitivele de vapat de unică folosință au devenit interzise
O mare destinație turistică, printre preferatele românilor, restricționează închirierea de locuințe
O mare destinație turistică, printre preferatele românilor, restricționează închirierea de locuințe
China a prezentat un prototip pentru cel mai rapid tren de mare viteză din lume
China a prezentat un prototip pentru cel mai rapid tren de mare viteză din lume
Exista nu una, ci patru specii diferite de girafe. Cum au confirmat cercetătorii descoperirea?
Exista nu una, ci patru specii diferite de girafe. Cum au confirmat cercetătorii descoperirea?
O veche comoară, descoperită la o cetate de pe malul Dunării
O veche comoară, descoperită la o cetate de pe malul Dunării
James Horner, compozitorul celei mai vândute coloane sonore din istorie: „My heart will go on”
James Horner, compozitorul celei mai vândute coloane sonore din istorie: „My heart will go on”
John Williams, compozitorul coloanelor sonoare ale unora dintre cele mai populare filme din istorie
John Williams, compozitorul coloanelor sonoare ale unora dintre cele mai populare filme din istorie
Persoanele singure au o personalitate și satisfacție de viață diferite în comparație cu persoanele care au parteneri
Persoanele singure au o personalitate și satisfacție de viață diferite în comparație cu persoanele care au parteneri
Test de cultură generală. Care e diferența dintre motorină și benzină?
Test de cultură generală. Care e diferența dintre motorină și benzină?
Anomalie misterioasă în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie misterioasă în câmpul magnetic al Pământului
Olaf Scholz a îndemnat germanii să nu se lase manipulați de rețelele de socializare
Olaf Scholz a îndemnat germanii să nu se lase manipulați de rețelele de socializare
Xi Jinping declară că nimeni nu poate opri „reunificarea” cu Taiwanul
Xi Jinping declară că nimeni nu poate opri „reunificarea” cu Taiwanul
Cea mai mare criptomonedă a lumii și-ar putea dubla valoarea în 2025
Cea mai mare criptomonedă a lumii și-ar putea dubla valoarea în 2025
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Vremea în ianuarie 2025: Ce temperaturi au anunțat meteorologii?
Vremea în ianuarie 2025: Ce temperaturi au anunțat meteorologii?
O adolescentă riscă 2 ani de închisoare după ce a otrăvit capra unei rivale
O adolescentă riscă 2 ani de închisoare după ce a otrăvit capra unei rivale
Brad Pitt și Angelina Jolie au finalizat divorțul după opt ani
Brad Pitt și Angelina Jolie au finalizat divorțul după opt ani